Sunt lucruri pe care le poți repara sau schimba singur la mașină, dar de cele mai multe ori este recomandat să mergi la cineva care chiar se pricepe. Apelează la profesioniști nu este doar un motto al unui service de mașini. Dar pe de altă parte, nu am putea să ne amuzăm pe seama acestor proiecte DIY. DIY înseamnă Do It Yourself, adică repară-ți singur, din ce în ce mai popular în această era a informației, în care poți accesa orice doar cu câteva clickuri. Întrebarea este, de unde s-au inspirat cei care au făcut aceste reparații haioase.

1.     Vă prezentăm: bara față ”arici”

Nu este nevoie de nici un comentariu. Credem că ați înțeles metoda. Genial!

b2ap3_thumbnail_Mi-am-reparat-singur-fata-bara.jpg

2.     Merge și cu mătura

Rușii nu ne dezamăgesc niciodată când vine vorba de a ne face să râdem. Sunt comedieni, ce să mai! 😀

b2ap3_thumbnail_Merge-cu-matura.jpg

3.     Casa pe patru roți

Imaginea vorbește de la sine și i-am dat și un nume: casa mobilă. Se potrivește exact acestei lucrări de maestru.

b2ap3_thumbnail_Merge-si-asa.jpg

4.     Mașinuța din poveste

Și dacă tot a venit vorba de case mobile, de ce să schimbi geamul lateral când poți reda pasagerilor din spate atmosfera și impresia unei cabane la munte.

b2ap3_thumbnail_Masinuta-din-povesti.jpg

5.     CD-ul practic

O nouă folosință a CD-urilor care nu mai sunt folosite atât de des, fiind înlocuite de memorii USB. Dar cu un stick nu poți înlocui capacul de la rezervor, nu-i așa?

b2ap3_thumbnail_CD-ul-practic.jpg

6.     Always Coca Cola

Materiale necesare: o doză de Coca Cola (merge și cea de bere), sârmă, folie de aluminiu alimentar (opțional)

Instrucțiuni: Bea conținutul din doză. Apoi deschide ambele părți ale dozei, înfășură doza acolo unde țeava de eșapament este defectă. Folosește folie de aluminiu la nevoie. Folosește sârmă pentru a prinde doza de țeava de eșapament.

Timp de execuție: 15 minute.

Buget: 4 lei.

b2ap3_thumbnail_Coca-Cola-si-tubul-de-esapament.jpg

7.     Dacă nu ai faruri, fă-ți

Simplu… sau nu?

b2ap3_thumbnail_Daca-nu-ai-faruri-fa-ti.jpg

8.     Rugină? Care rugină?

Plăcuțele de înmatriculare se ruginesc mai greu…

b2ap3_thumbnail_Asta-nu-o-sa-rugineasca.jpg

9.     Oglinda soției?

Oglindă, oglinjoară, ce se află pe cealaltă bandă?

b2ap3_thumbnail_Oglinda-sotiei-mele.jpg

10.   Un alt geam lateral lipsă

Cinci cuvinte: Mai bine apelezi la Neoglass.

b2ap3_thumbnail_Nu-ar-fi-mai-bine-sa-mergi-la-Neoglass.jpg

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *